Date:

Distribuie

Primăria Brașov a lansat în dezbatere publică proiectul noului regulament privind desfășurarea activităților de jocuri de noroc în municipiu. Documentul prevede restricții importante privind amplasarea sălilor, taxele datorate de operatori și modul în care o parte din fondurile încasate ar putea fi direcționate către programe pentru combaterea dependenței.

După încheierea perioadei de consultare publică, proiectul urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Brașov, informează bzb.ro

Demersul municipalității vine în contextul în care, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2026, autoritățile publice locale au dreptul și obligația de a stabili condițiile în care pot funcționa aceste spații.

Potrivit Primăriei, regulamentul a fost elaborat după consultări cu liderii grupurilor politice din Consiliul Local, cu reprezentanții operatorilor economici, cu Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, dar și în urma reacțiilor venite din partea comunității locale.

Una dintre cele mai importante prevederi vizează amplasarea sălilor de jocuri. Conform proiectului, acestea vor putea funcționa doar în hoteluri de 4 și 5 stele din Brașov și Poiana Brașov, precum și în interiorul centrelor comerciale de tip mall.

Reglementările speciale se aplică și sălilor de slot-machine, cluburilor de poker și jocurilor de bingo. Excepție fac agențiile loto și cele de pariuri sportive.

Proiectul interzice expres funcționarea sălilor de jocuri de noroc în incinta unităților de învățământ, inclusiv a campusurilor, dar și în spații culturale, medicale, sociale sau religioase.

Aceste unități nu vor putea funcționa la o distanță mai mică de 200 de metri de școli, licee sau universități, distanța urmând să fie calculată de la accesul spațiului pentru care se solicită autorizarea până la limita proprietății unității de învățământ.

O altă schimbare importantă vizează interzicerea sălilor de jocuri la parterul blocurilor de locuințe.

Potrivit proiectului, spațiile de acest tip nu vor mai putea funcționa în locuințe colective, cu excepția agențiilor loto și a agențiilor de pariuri sportive.

Municipalitatea introduce restricții și pentru agențiile Loteriei Române. În cazul în care într-o agenție loto autorizată fără aparate de tip slot machine sunt introduse jocuri video-loterie sau alte sisteme similare, autorizația de funcționare își pierde automat valabilitatea.

Proiectul stabilește și condiții privind suprafața minimă a spațiilor

Agențiile loto trebuie să aibă cel puțin 25 de metri pătrați, agențiile de pariuri minimum 15 metri pătrați, iar operatorii de slot-machine trebuie să exploateze minimum 75 de aparate.

În ceea ce privește taxele, operatorii vor plăti între 500 și 2.000 de lei pe metru pătrat pe an, cu praguri minime stabilite în funcție de tipul activității.

Pentru agențiile loto și cele de pariuri, taxa minimă va fi de 25.000 de lei pe locație pe an

Pentru celelalte spații destinate jocurilor de noroc tradiționale, taxa minimă este de 2.000 de lei pe metru pătrat pe an, dar nu mai puțin de 250.000 de lei anual.

Un element distinct al proiectului este destinația unei părți din taxele colectate.

Consiliul Local Brașov poate decide ca 50% din sumele încasate din autorizații să fie direcționate către programe specializate pentru persoanele afectate de dependența de jocuri de noroc, activități sportive sau servicii psihologice, în baza unor protocoale cu asociații și cabinete de specialitate.

Brașovenii care doresc să formuleze propuneri sau observații pot transmite opinii până la data de 17 aprilie 2025, prin formularul online de pe site-ul Primăriei, prin e-mail la adresa infopublice@brasovcity.ro, prin poștă sau direct la Registratura instituției din Bulevardul Eroilor nr. 8.

Foto credit: Freepick.com

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365

Patriarhul Daniel: „Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul său”

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj la moartea lui...

David Popovici, mesaj emoționant după moartea lui Mircea Lucescu: „Un gol imens”

Moartea lui Mircea Lucescu a stârnit reacții puternice în...

Mircea Lucescu a murit la 80 de ani. Decesul a fost anunțat de Spitalul Universitar București

Mircea Lucescu a murit marți seară, 7 aprilie 2026,...