Acuzații: Zeci de apartamente construite în plus într-un bloc din Ploiești

Date:

Distribuie

Un dezvoltator imobiliar a fost pus sub acuzare după ce, susțin oamenii legii, ar fi construit 30 de apartamente în plus într-un bloc realizat în Ploiești.

Polițiștii au făcut mai multe percheziții în județul Prahova și în Capitală, de unde au ridicat documente.

Oamenii legii susțin că dezvoltatorul imobiliar nu ar fi respectat autorizațiile de construire, iar pentru a induce în eroare autoritățile publice locale, ar fi falsificat mai multe documente.

Cele 30 de apartamente au fost înregistrate la Oficiul de Cadastru Ploieşti după ce etajul tehnic al blocului a fost transformat în locuințe, deși acest lucru nu corespundea cu autorizația de construire obținută de dezvoltatorul imobiliar.

Autoritățile locale susțin că blocul construit are 270 de apartamente în documente, însă la Oficiul de Cadastru au fost înscrise 300, dar şi un regim de înălţime diferit, care nu corespunde PUZ-ului.

Cinci persoane trebuie să dea acum explicații la audieri și ar putea fi cercetate pentru abuz în serviciu, fals în declaraţii, uz de fals şi fals intelectual.

Intre timp, apartamentele se vând în continuare: „Nu mai sunt la dezvoltator, ci la a doua mână”, informeaza Observatorul Prahovean.

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365

Pensiile ar putea crește din 2027. Ce se schimbă cu CASS și ce bani primesc pensionarii în 2026

Pensiile românilor ar putea crește din 2027, după doi...

Alerte pe telefon când consumi prea mult curent. ANRE pregătește un nou sistem

Românii ar putea primi mesaje pe telefon când se...

Ce conțin sandvișurile din benzinării: multe E-uri și sare destul de mare

Sandvișurile cu șnițel de pui vândute în benzinăriile din...

Ministrul Muncii: Nu crește vârsta de pensionare. Mesaj pentru români după zvonurile apărute

Ministrul Muncii, Florin Manole, a spus la un post...