Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus sub control judiciar de Parchetul General pentru o perioadă de 60 de zile, potrivit unor surse judiciare citate de AGERPRES. Măsura vine în urma unor acuzații grave, iar anchetatorii au desfășurat 47 de percheziții în mai multe județe din țară.
Georgescu este urmărit penal pentru șase infracțiuni, printre care: Instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, comunicarea de informații false, fals în declarații, în formă continuată, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, promovarea, în public, a cultului unor persoane vinovate de crime de război și genocid și inițierea sau sprijinirea unei organizații cu caracter antisemit.
Anchetatorii suspectează că activitățile acestuia au legătură cu finanțarea campaniei electorale și cu susținerea unor ideologii extremiste.
Miercuri dimineața, anchetatorii au desfășurat 47 de percheziții în județele Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj. Acestea vizează atât posibile fapte de corupție electorală, cât și activități de promovare a ideologiilor fasciste, rasiste și xenofobe.
Ulterior, Călin Georgescu a fost ridicat de polițiști din trafic și dus la Parchet pentru audieri. În urma acestora, s-a decis plasarea sa sub control judiciar, ceea ce înseamnă că poate pleca acasă, dar are mai multe interdicții impuse de procurori.
Procurorii urmează să stabilească dacă vor extinde cercetările și asupra altor persoane sau organizații implicate în acest caz. Între timp, Călin Georgescu nu a oferit încă o declarație oficială cu privire la acuzațiile care i se aduc.
Foto credit: Călin Georgescu/ Facebook