Călin Georgescu a negat că ar fi implicat într-un nou partid politic. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a transmis că nu a înființat și nu conduce nicio formațiune. Mesajul a fost publicat marți seara pe pagina sa de Facebook.
Georgescu a reacționat după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora ar avea legături cu un partid nou. El a spus clar că aceste afirmații nu sunt adevărate.
„În spațiul public apar afirmații potrivit cărora aș avea legături cu diverse partide politice sau aș fi înființat un partid. Aceste informații sunt false. Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic”, a scris Călin Georgescu.
Acesta a precizat și că nu intenționează să conducă sau să coordoneze un partid. Potrivit lui, grupurile sau organizațiile care spun că îl susțin fac acest lucru pe cont propriu, fără să existe o colaborare oficială. „Orice grup sau formațiune care declară că mă susține o face în nume propriu și nu există niciun angajament sau coordonare din partea mea. Responsabilitatea mea rămâne, înainte de orice, față de români. Partidul meu este poporul român”, a mai transmis el.
Declarația vine după ce Tribunalul București a decis luni înregistrarea partidului „România Românilor”. Instanța a acordat formațiunii personalitate juridică și a dispus înscrierea acesteia în Registrul Partidelor Politice.
Potrivit informațiilor apărute în presă, Călin Georgescu ar fi fost menționat ca lider spiritual al noului partid. Printre fondatorii formațiunii se află Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5 din București, și Dan Tudorache, fost primar al Sectorului 1.
Foto credit: Facebook/ Călin Georgescu
