Deszăpezirea străzilor secundare din Sectorul 1, îngreunată din lipsa utilajelor

Date:

Distribuie

Primăria Sectorului 1 recunoaște dificultățile întâmpinate în deszăpezirea străzilor secundare și asigură locuitorii că toate echipele disponibile sunt pe teren, lucrând non-stop pentru a îmbunătăți situația

Ninsoarea și numărul insuficient de utilaje reprezintă provocări majore, însă se depun eforturi pentru a menține accesibile arterele principale, unitățile medicale, stațiile STB și trecerile de pietoni.

Pentru a accelera intervențiile, s-a decis ca echipele de deszăpezire să rămână în teren în regim continuu. 

În acest moment, 40 de utilaje și 105 angajați lucrează pentru curățarea zăpezii, iar primăria a solicitat sprijin suplimentar. Poliția Locală monitorizează permanent intervențiile pentru a se asigura că acestea sunt eficiente și conforme cu angajamentele asumate.

Locuitorii Sectorului 1 sunt îndemnați să aibă răbdare și să semnaleze zonele cu probleme, iar primăria promite că va face tot posibilul pentru a îmbunătăți condițiile. Meteorologii anunță că ninsorile vor continua și miercuri, iar de joi va urma ger. În ciuda dificultăților, primăria subliniază că înțelege nemulțumirile cetățenilor și le tratează cu maximă responsabilitate.

„Primăria Sectorului 1 îşi asumă realitatea din teren: situaţia străzilor secundare rămâne, în continuare, extrem de dificilă din cauza activităţilor precare de deszăpezire. Vă asigurăm, însă, că (…) toate echipele disponibile sunt pe teren, lucrează non-stop şi încearcă să acopere cât mai multe activităţi urgente: deszăpezirea arterelor principale, accesul la unităţile medicale, curăţarea staţiilor STB şi a trecerilor de pietoni şi, nu în ultimul rând, îndepărtarea zăpezii de pe străzile secundare.

Pentru că suntem pe deplin conștienți de importanța comunicării cu cetățenii, ținem deschise mai multe linii telefonice care, de astăzi, funcționează în regim de call-center.

• 021/9540 – Dispeceratul Poliției Locale Sector 1 (apelabil 24/7);

• 021/319.10.13 interior 151 – Serviciul Relații cu Cetățenii;

• 021/9460 – Operatorul de deszăpezire;

• 031/9440 – Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului.

Începând cu această noapte, temperaturile vor scădea până la -10 grade Celsius, crescând riscurile asociate frigului. Țurțurii formați pe stâlpii de iluminat și acoperișuri reprezintă un pericol pentru trecători, motiv pentru care am transmis informări Companiei de Iluminat Public, asociațiilor de proprietari și agenților economici privind obligațiile pe care le au în această perioadă”, informează Primăria Sectorului 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365