Fostul patron OTV, Dan Diaconescu așteaptă decizia Curții de Apel Constanța privind strămutarea dosarului în care este acuzat de act sexual cu un minor

Date:

Distribuie

Curtea de Apel Constanța este așteptată să pronunțe, astăzi, 5 martie 2025, o hotărâre definitivă cu privire la cererea de strămutare formulată de Dan Diaconescu, în dosarul în care este acuzat de act sexual cu un minor. Soluția instanței va stabili dacă procesul va continua în aceeași jurisdicție sau va fi transferat către o altă instanță din țară.

Potrivit informațiilor pe Portalul Instanțelor de Judecată, magistrații au analizat cererea de strămutare încă din 18 februarie 2025, însă atunci au decis amânarea pronunțării, astfel că hotărârea este așteptată astăzi.

Strămutarea unui dosar penal poate fi solicitată în cazuri excepționale, atunci când există suspiciuni că judecarea cauzei într-o anumită instanță nu poate fi imparțială sau dacă există influențe externe care ar putea afecta desfășurarea corectă a procesului.

În cazul lui Dan Diaconescu, nu au fost făcute publice detaliile exacte ale cererii de strămutare, însă, de regulă, astfel de solicitări sunt motivate prin: presiuni mediatice care ar putea afecta obiectivitatea judecătorilor, suspiciuni privind lipsa imparțialității instanței locale șilimat ostil generat de expunerea cazului în spațiul public.

Dacă cererea este aprobată, procesul ar putea fi mutat la o altă Curte de Apel din țară, unde ar urma să fie judecat de un alt complet de magistrați.

În primă instanță, Dan Diaconescu a fost condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare pentru act sexual cu un minor. Sentința nu este definitivă, iar omul de televiziune a contestat-o la doar două zile după ce i-a fost comunicată.

Până la soluționarea definitivă a cazului, fostul patron al postului OTV beneficiază de prezumția de nevinovăție, așa cum este prevăzut în Codul de procedură penală.

Dacă magistrații resping cererea de strămutare, procesul lui Dan Diaconescu va continua la aceeași instanță, unde se va judeca apelul formulat împotriva condamnării inițiale.

Dacă cererea este acceptată, dosarul va fi transferat către o altă Curte de Apel, care va prelua cazul și va decide asupra contestației sale.

Deoarece procesul lui Dan Diaconescu este unul de interes public, există o dezbatere privind echilibrul între dreptul la informare și protecția datelor personale.

Conform Legii 190/2018, articolul 7, activitatea jurnalistică poate fi exonerată de anumite restricții impuse de GDPR, atâta timp cât se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția vieții private a persoanelor implicate, informeaza ziuadeconstanța.ro

Foto credit: Facebook/ Dan Diaconescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365