Mircea Lucescu a murit la 80 de ani. Decesul a fost anunțat de Spitalul Universitar București

Date:

Distribuie

Mircea Lucescu a murit marți seară, 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani. Spitalul Universitar de Urgență București a anunțat că decesul a fost declarat în jurul orei 20.30, după mai multe zile în care starea sa de sănătate s-a agravat.

Anunțul a fost făcut printr-un comunicat transmis de unitatea medicală, care a amintit și rolul important pe care fostul selecționer l-a avut în istoria fotbalului românesc.

„Spitalul Universitar de Urgență București informează că astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu. Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984. Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească”, a transmis Spitalul Universitar.

În ultimele zile, starea de sănătate a lui Mircea Lucescu s-a deteriorat rapid. Acesta suferise o operație dificilă după eșecul cu Turcia și ratarea calificării la Cupa Mondială, iar la două zile după intervenție a făcut un infarct.

Medicii luau în calcul o nouă operație pentru montarea unui dispozitiv de tip ECMO, însă fostul antrenor nu a mai ajuns la această intervenție.

Deși urma să fie externat vineri, 3 aprilie, Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost transferat la Terapie Intensivă, după agravarea stării sale, potrivit comunicatelor Spitalului Universitar de Urgență din București.

În aceste momente, familia i-a fost aproape. Răzvan Lucescu a ajuns de urgență la București după partida disputată de PAOK Salonic în Grecia, pentru a fi alături de tatăl său. La spital au venit și soția sa, Neli, precum și nepoata sa, Marilu.

Problemele de sănătate ale lui Mircea Lucescu nu erau recente. În ianuarie și februarie 2026, acesta fusese internat câteva zile din cauza unei infecții subcutanate, după care plecase în Belgia pentru investigații suplimentare.

În ultimii ani, fostul selecționer trecuse prin mai multe intervenții medicale. În 2023, a fost operat la picior în Ucraina, din cauza coxartrozei, iar în ianuarie 2025 a fost operat la șoldul drept, în București.

Foto credit: Facebook/ Mircea Lucescu

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365

Patriarhul Daniel: „Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul său”

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj la moartea lui...

David Popovici, mesaj emoționant după moartea lui Mircea Lucescu: „Un gol imens”

Moartea lui Mircea Lucescu a stârnit reacții puternice în...

Primăria Brașov a lansat în dezbatere publică proiectul noului...