În Sibiu, ora exactă nu vine dintr-o aplicație, ci din Turnul Sfatului. De acolo, de zeci de ani, ceasul bate constant și fără greș. Timp de peste două decenii, mecanismul a fost supravegheat de Albert, ceasornicar de meserie, omul care s-a asigurat că ora orașului nu întârzie niciodată.
Astăzi, Albert nu mai urcă zilnic în turn. Îl găsești însă tot printre ceasuri, în atelierul său de pe pietonala Nicolae Bălcescu, la numărul 9. Un spațiu mic, plin de mecanisme, unde timpul pare că are alt ritm și unde clienții continuă să vină, așa cum o făceau și acum 30 de ani, informează oradesibiu.ro
Drumul lui în meserie a început în anii ’70, într-o perioadă în care alegerile erau clare. După opt clase, mergeai mai departe la liceu sau învățai o meserie. Albert a ales ceasurile. „În 1974 s-a înființat o școală de calificare în cadrul cooperației meșteșugărești. Se numea UCECOM”, își amintește el.
Sibiu, ceasornicar, Turnul Sfatului, ceasuri vechi, meșteșug, timpA studiat la Arad, timp de trei ani, apoi a intrat direct în sistem. Program strict, comenzi clare, muncă atent dozată. „Lucram în condițiile lor”, spune, fără nostalgii și fără exagerări.
Primul ceas reparat nu-l mai știe. Nici nu e de mirare. De atunci, mii de mecanisme i-au trecut prin mâini. Ceasuri de mână, de perete, mari, mici, vechi sau mai noi. Până în 1989 a fost angajat al cooperației. După Revoluție, și-a deschis propriul atelier și a devenit, cum se spunea atunci, „particular”.
S-au schimbat vremurile și s-au schimbat și oamenii. „Acum fiecare e în felul lui. Toți vor mai mult, toți vor mai bine”, observă Albert, cu o concluzie valabilă dincolo de meseria lui.
Întrebat dacă meșteșugarii mai au loc într-o lume dominată de tehnologie, răspunsul vine rapid. Da, spune el. Pentru că lucrurile încă se strică și nu toate ar trebui aruncate. Problema e alta. „Nu mai există școli de meserii. Fără calificare, e greu să duci mai departe astfel de meserii.”
Atelierul său e un mic muzeu funcțional. Rafturile sunt pline de ceasuri vechi, unele cu mecanisme din lemn, fabricate în jurul anului 1890. Nu se consideră restaurator de antichități și nici nu se ocupă de ceasuri de lux, care ajung direct la producători. Dar fiecare piesă primește aceeași atenție. „Pentru mine sunt lucruri normale. Pentru alții, poate par speciale.”
Cea mai mare responsabilitate a rămas, însă, ceasul din Turnul Sfatului. Un ceas care nu aparține unei singure persoane, ci unui oraș întreg. Un mecanism care trebuie să funcționeze impecabil, zi de zi, pentru sibieni și pentru turiștii care privesc în sus fără să știe cine are grijă de el.
La 67 de ani, Albert nu ezită când vorbește despre meseria lui. Îl definește. „De asta am stat atâția ani în domeniu. Nu mă văd făcând altceva.”
