Opera Comică pentru Copii organizează Târgul „Poveste de Crăciun” 2025, între 21 noiembrie și 28 decembrie: concerte, filme, spectacole, ateliere, campanii caritabile și atracții pentru toate vârstele.
Opera Comică pentru Copii readuce farmecul sărbătorilor în București și dă startul celui mai amplu eveniment de iarnă dedicat familiilor: Târgul „Poveste de Crăciun”, desfășurat între 21 noiembrie și 28 decembrie 2025. Grădina instituției se transformă timp de peste o lună într-un tărâm feeric, cu ninsoare, colinde, lumină, spectacole și activități pentru toate vârstele.

Opera Comică pentru Copii lansează Târgul „Poveste de Crăciun” 2025 – Program complet și atracții
Ediția din 2025 extinde tradiția unui eveniment devenit reper al iernii bucureștene. În fiecare weekend, vinerea între 16:00–21:00, iar sâmbătă și duminica între 10:00–21:00, vizitatorii pot păși într-un univers în care povestea, arta și spiritul sărbătorilor se întâlnesc firesc. Intrarea este gratuită, iar accesul la atracții se face cu Cardul Operei Comice pentru Copii, un sistem electronic care îi ajută pe cei mici să-și gestioneze propriul buget de distracție.
Atmosfera este completată de un decor spectaculos: turtă dulce, luminițe, colinde, ateliere, spații tematice și zone interactive. De la patinoar și carusel, la trenulețe și labirinturi senzoriale, fiecare colț al Grădinii Operei Comice pentru Copii spune o poveste.

Felicia Filip, managerul instituției, vorbește despre eveniment cu emoție:
„Târgul Poveste de Crăciun este felul nostru de a aduce magia iernii mai aproape de fiecare copil. Este un loc unde arta, iubirea și generozitatea se întâlnesc. De la colinde la lumini, de la zâmbetele copiilor la zăpada care cade în weekend fiecare detaliu a fost gândit pentru a trăi Crăciunul cu toate simțurile.”
Programul pe zile este unul dintre cele mai extinse de până acum. Scena Colindătorilor, animată de grupurile Cantus Mundi, aduce recitaluri tematice în fiecare weekend: cântece populare și naționale între 28–30 noiembrie, apoi colinde în serii consecutive între 5 și 23 decembrie, inclusiv spectacole speciale în zilele de 22 și 23 decembrie.
Campania caritabilă „Moș Nicolae umple biblioteci – ajută și tu!”, derulată între 22 noiembrie și 7 decembrie, transformă Căsuța din Copac într-un spațiu al generozității. Vizitatorii sunt invitați să doneze cărți noi sau în stare foarte bună pentru elevii din Sălcioara (Ialomița) și Fulga de Sus (Prahova). Moș Nicolae îi întâmpină personal pe donatori, într-o atmosferă caldă și autentică.

După 7 decembrie, locul său este preluat de Moș Crăciun, care îi așteaptă pe cei mici între 12 și 23 decembrie, tot la Căsuța din Copac.
Una dintre marile noutăți ale ediției este Bebe Christmas Market, primul târg de Crăciun din România dedicat exclusiv copiilor de 0–3 ani. Spațiul, amenajat la scară mică, include patinoar pentru bebeluși, derdeluș, sanie, piscină cu bile, ateliere tematice și o zonă de relaxare pentru părinți.
În interior, programul continuă cu atelierele de creație pentru copiii peste 3 ani: pictură, turtă dulce, slime, coronițe, baghete magice și multe altele. Prețurile variază între 6 și 20 de tichete, în funcție de activitate.
Una dintre atracțiile târgului este Poșta lui Moș Crăciun, amenajată într-un avion real amplasat pe clădirea Operei Comice pentru Copii. Copiii pot urca la bord, pot scrie și decora scrisori, iar decorul interior recreează atmosfera unei călătorii spre Polul Nord.

Lista atracțiilor continuă cu patinoarul, caruselul fermecat, trenulețul, Roata Operei Comice pentru Copii, Muzeul Unicornilor, Aventura Parc, simulatorul de zbor, Camera Oglinzilor, Grota lui Grinch, Zborul cu sania VR și un food court tematic.
În fiecare duminică, Sala Mare se transformă în cinematograf, cu proiecții dedicate întregii familii: de la „Wonka” și „Frozen”, la „Singur Acasă” 1 și 2.
Un alt moment așteptat este spectacolul ecvestru „Basme cu Cai – Vrăjitorul Nămete”, programat între 19 și 28 decembrie, creat de cascadorul Vali Vasilescu, cu cai andaluzi, acrobații, efecte pirotehnice și animale spectaculoase.

Programul artistic al instituției include titluri precum „Petrică și lupul”, „Mama păcălită”, „Caruselul vesel – Scrisoare pentru Moș Crăciun”, „Poveste de Crăciun” și opereta „O noapte la Veneția”. În paralel, continuă înscrierile la Atelierele „Micul Artist” – un program educativ de 15 ședințe, cu discipline de la balet la ceramică, robotică sau astronomie.
Ediția 2025 a Târgului „Poveste de Crăciun” confirmă ambiția Operei Comice pentru Copii de a rămâne una dintre cele mai dinamice și creative instituții culturale din România. Cu activități pentru toți, atracții diverse și o atmosferă autentică, evenimentul reușește să aducă împreună an de an părinții, copiii și bunicii, arta și magia sărbătorilor, într-un mod care transformă iarna într-o poveste pentru toate vârstele.
Foto credit: Facebook/Felicia Filip/OCC
