Salonic, orașul care nu doarme niciodată, a fost cuprins de liniște. Pe străzile unde altădată se auzea zgomotul pașilor grăbiți, râsetele turiștilor și muzica teraselor, acum domnește tăcerea. Protestele au adus nu doar furie și revoltă, ci și o adâncă tristețe, resimțită în fiecare colț al orașului.
În seara protestului, Salonic, al doilea oraș ca mărime din Grecia a devenit de nerecunoscut. Tavernele și cafenelele, de obicei pline până târziu în noapte, și-au tras obloanele.
Mijloacele de transport s-au oprit, iar pe bulevardele mari, unde mașinile circulă fără încetare, nu se mai vede decât câte un trecător rătăcit. Întreg orașul a intrat într-o pauză de doliu, un moment de reculegere colectivă.
Pe străzile pustii, doar pancartele protestatarilor amintesc de furia și durerea care au cuprins Greci
57 de tineri și-au pierdut viața într-un tragic accident feroviar, iar ecoul acelei nopți fatidice răsună acum în inimile tuturor.
Tăcerea Salonicului nu este una obișnuită. Nu este liniștea relaxantă a dimineților târzii sau a serilor liniștite de vară.
Atmosfera este sumbră, încărcată de doliu și de revolta mocnită a unei națiuni îndurerate. În centru și pe principalele artere patrulează polițiștii, supraveghind un oraș cufundat în tăcere.
Mașinile de intervenție sunt staționate la colțuri de stradă, iar forțele de ordine veghează asupra unei liniști apăsătoare.
Pe străzile altădată pline de viață, acum se aud doar pașii rari ai trecătorilor grăbiți să ajungă acasă. Este o liniște apăsătoare, grea, care poartă în ea suferința unui popor îndoliat. Este tăcerea unui oraș care plânge.
