Scandalul plecării fraților Tate: Ciolacu neagă presiuni din partea SUA

Date:

Distribuie

Premierul Marcel Ciolacu a reacționat joi la controversa plecării fraților Tate din România, afirmând că nu au existat presiuni din partea SUA pentru ca aceștia să fie lăsați să părăsească țara. Totuși, el a subliniat că, dacă cei doi nu revin pentru controlul judiciar, vor fi dați în urmărire internațională.

Frații Tate au fost lăsați să plece în SUA, deși se află sub control judiciar în România, unde sunt acuzați de trafic de persoane, viol și constituirea unui grup infracțional. Investigații similare au fost deschise și în Marea Britanie, iar recent au apărut acuzații și în SUA.

În fața valului de critici publice, DIICOT a transmis că a aprobat modificarea interdicției de a părăsi România, dar nu a precizat cine a făcut solicitarea și cine a luat decizia. Plecarea fraților Tate are loc pe fondul unor speculații privind presiuni externe.

Presa internațională a scris că administrația Trump ar fi făcut presiuni asupra României pentru eliberarea acestora, iar ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a confirmat că trimisul special al SUA, Richard Grenell, și-a exprimat interesul față de acest caz, informeaza digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365

VIDEO: „Finanțați incompetența, ignorați inteligența”. Profesorii ies în stradă împotriva Legii 141/2025

 Zeci de profesori și sindicaliști din întreaga țară au...

Bolojan: Rectificarea bugetară asigură plata salariilor și pensiilor până la sfârșitul anului

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că rectificarea bugetară va...

Câtă apă trebuie să bei zilnic în funcție de greutate. Ce spun specialiștii

Cantitatea de apă necesară zilnic diferă în funcție de...