Primăria Sibiu face un pas important spre un oraș mai sigur și mai eficient din punct de vedere al traficului, printr-o investiție de 5,2 milioane de lei din fonduri PNRR, destinată implementării unor sisteme inteligente de semaforizare și a unui centru de management al traficului. Scopul proiectului este creșterea siguranței pietonilor, fluidizarea circulației și reducerea timpilor de așteptare pentru transportul public.
„Primăria Sibiu implementează un proiect prin care se vor instala în oraș sisteme inteligente de trafic și se va crea un centru de comandă și management al traficului, măsuri propuse prin Planul de mobilitate durabilă al Municipiului Sibiu. Contractul pentru proiectare, furnizare de echipamente și execuție a lucrărilor a fost semnat cu Asocierea SwarcoTraffic Romania & GlobalTechXper, valoarea acestuia fiind de 5,2 milioane de lei, fonduri obținute din PNRR”, se arată în comunicatul Primăriei Sibiu.
Proiectul va moderniza 17 intersecții și treceri de pietoni pe traseul DN1 – Bulevardul Vasile Milea – Strada Andrei Șaguna – Strada Banatului – Șoseaua Alba Iulia, unde vor fi instalate semafoare inteligente și detectoare de trafic pentru a adapta timpii de așteptare la condițiile reale din trafic.
Vor fi implementate sisteme de semaforizare inteligente care vor adapta automat timpii de așteptare, detectoare de trafic care vor monitoriza numărul de vehicule și vor regla fluxul de circulație, centrul de comandă și control al traficului, cu un sistem digitalizat de gestionare a transportului public și un sistem software de prioritizare a transportului public, care va permite autobuzelor să beneficieze de culoare rapide în intersecții
În primele două luni va fi implementat proiectul iar în următoarele opt luni echipamentele vor fi instalate și puse în funcțiune.
Proiectul va fi finalizat până la sfârșitul anului, iar autoritățile estimează că beneficiile se vor resimți imediat după implementare, informează agerpres.ro
„Toate aceste investiții vor avea ca rezultat creșterea siguranței pietonilor, o mai mare atractivitate a transportului public și reducerea duratei călătoriei, ceea ce va contribui și la scăderea gradului de poluare în municipiu”, precizează reprezentanții Primăriei
Sibiu. Foto credit: Facebook Primăria Sibiu