Taxele de școlarizare nu se majorează la ULBS. Decizia vine în sprijinul studenților și părinților, în contextul economic actual
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) a decis să nu majoreze taxele de școlarizare pentru anul universitar 2025-2026. Anunțul a fost făcut luni, 31 martie, printr-un comunicat oficial transmis presei. Măsura a fost aprobată la finalul săptămânii trecute, în cadrul ședinței Senatului ULBS, și este valabilă pentru toate programele de studiu, indiferent de forma de învățământ, informeaza Agerpres.ro
Potrivit Hotărârii nr. 1861 din 27.03.2025, taxele de școlarizare vor rămâne la același nivel ca în anul universitar 2024-2025. Nu există excepții – decizia se aplică tuturor studenților, fie că urmează cursuri la zi, la distanță sau în regim cu frecvență redusă.
Rectorul ULBS, prof. univ. dr. Sorin Radu, a explicat motivele care au stat la baza acestei decizii. Într-o declarație citată în comunicatul instituției, acesta a subliniat că măsura este una responsabilă și necesară în actualul context economic, social și demografic.
„Decizia de a nu crește taxele este una realistă, bazată pe contextul economic, social – și nu în ultimul rând, demografic – în care ne aflăm. Deși suntem în plin proces de construcție și modernizare a infrastructurii, ceea ce presupune investiții din fonduri proprii, vom veni în sprijinul elevilor care intenționează să studieze în universitatea noastră, fără a pune presiune pe bugetul candidaților”, a transmis Sorin Radu.
ULBS a demarat în ultimii ani mai multe proiecte de extindere și modernizare a campusului universitar. Cu toate acestea, conducerea universității a decis să prioritizeze accesul tinerilor la învățământul superior și să păstreze un echilibru între dezvoltare și susținerea studenților.
Decizia vine într-un moment în care mulți părinți și elevi se confruntă cu dificultăți financiare, iar costurile educației pot reprezenta un factor decisiv în alegerea unei instituții de învățământ superior. Prin înghețarea taxelor, ULBS dorește să mențină accesibilitatea și atractivitatea ofertei sale educaționale.
Taxele de școlarizare pentru anul universitar 2025-2026 pot fi consultate integral pe site-ul Senatului Universității, accesând linkul: https://senat.ulbsibiu.ro/activitate/hotararea-senatului-nr-1861-din-27-03-2025/
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu rămâne una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din România, cu o ofertă academică diversificată și o preocupare constantă pentru sprijinirea studenților.