Simion (AUR): „Raportul Comisiei de la Veneția ne dă dreptate. Alegerile din 2024 nu au fost democratice”

Date:

Distribuie

Comisia de la Veneția critică anularea alegerilor prezidențiale din România. Simion acuză abuzuri și cere „revenirea la normalitate”

George Simion, președintele AUR, susține că raportul Comisiei de la Veneția confirmă că anularea alegerilor prezidențiale din 2024 de către Curtea Constituțională a fost nedemocratică.

Declarația a fost făcută marți, 18 martie 2025, după publicarea raportului în cadrul Sesiunii Plenare a Comisiei de la Veneția din 14-15 martie.

Simion a reacționat printr-un mesaj pe Facebook, criticând decizia CCR și invocând „abuzuri asupra democrației”.
De Liderul AUR susține că anularea alegerilor a fost o încălcare a principiilor democratice și că raportul Comisiei de la Veneția confirmă acest lucru.

Simion: „Au călcat în picioare alegerile libere”

George Simion a salutat concluziile raportului Comisiei de la Veneția și a acuzat autoritățile că au influențat procesul electoral în mod abuziv.

“Raportul Comisiei de la Veneția ne dă dreptate! Ceea ce au făcut ei în 2024 cu alegerile nu este democratic. Au călcat în picioare conceptul de alegeri libere, echidistante, folosind toate instrumentele posibile”, a scris Simion pe Facebook.

Acesta a reamintit și protestele organizate de AUR la începutul anului trecut împotriva deciziilor politice legate de alegeri.

“Aduceți-vă aminte de februarie 2024, când noi am cerut socoteală liderilor PSD, am organizat un protest, drept pentru care ne-au restrâns dreptul de a intra în Palatul Parlamentului”, a susținut liderul AUR.

Critici asupra excluderii lui Călin Georgescu din cursa electorală

Simion a subliniat că AUR ar fi acceptat un proces electoral corect și că fostul candidat Călin Georgescu ar fi trebuit să aibă dreptul de a candida.

“Normal ar fi fost să îl vedem pe domnul Călin Georgescu președinte, în urma unor alegeri corecte și în urma turului II. Normal ar fi fost să fie lăsat măcar să candideze. Nu pentru noi, aici nu e vorba de o persoană, este vorba de un principiu”, a adăugat el.

Comisia de la Veneția: „Anularea alegerilor trebuie să fie mai puțin dăunătoare decât validarea lor cu nereguli”

Raportul Comisiei de la Veneția, publicat după sesiunea plenară din 14-15 martie, analizează decizia Curții Constituționale de a anula scrutinul prezidențial din 6 decembrie 2024. Potrivit presei, documentul avertizează asupra riscurilor invalidării alegerilor și susține că efectele unei astfel de decizii trebuie să fie mai puțin dăunătoare decât acceptarea rezultatelor, chiar și în cazul unor nereguli.

În acest context, Simion a făcut un apel la autorități pentru respectarea principiilor democratice

“Îndemnul meu pentru toți din instituții este unul de calm, un îndemn pașnic de a asigura democrația, tranziția democratică a puterii, de a reveni la normalitate. Nu are nimeni nimic cu voi, atât timp cât nu veți continua să persistați în abuzuri”, a transmis liderul AUR.


Foto credit: Facebook/ George Simion

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365