Trei suporteri ai FCSB, identificați printre manifestanții de la Curtea Constituțională. Jandarmeria face apel la calm

Date:

Distribuie

Trei suporteri ai echipei FCSB au fost identificați de jandarmi printre protestatarii care s-au adunat luni în fața Curții Constituționale a României (CCR) pentru a susține contestația depusă de Călin Georgescu privind invalidarea candidaturii sale la alegerile prezidențiale.

Prezența suporterilor FCSB a atras atenția forțelor de ordine, care au intervenit pentru a menține ordinea publică și pentru a preveni eventuale incidente.

“Pe această cale, le recomandăm acestora să fie responsabili, să își manifeste dreptul la liberă exprimare cu respectarea cadrului legal în vigoare și să dea curs dialogului cu echipele specializate de jandarmi”, a transmis Biroul de presă al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB).

Apel la evitarea actelor de violență

Jandarmeria a îndemnat participanții la protest să se delimiteze de orice comportament agresiv și să colaboreze cu forțele de ordine în cazul în care observă acțiuni suspecte.

Manifestația a avut loc în contextul ședinței CCR, care analizează contestația lui Călin Georgescu împotriva deciziei Biroului Electoral Central de a-i respinge candidatura la alegerile prezidențiale.

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365

Pensiile ar putea crește din 2027. Ce se schimbă cu CASS și ce bani primesc pensionarii în 2026

Pensiile românilor ar putea crește din 2027, după doi...

Alerte pe telefon când consumi prea mult curent. ANRE pregătește un nou sistem

Românii ar putea primi mesaje pe telefon când se...

Ce conțin sandvișurile din benzinării: multe E-uri și sare destul de mare

Sandvișurile cu șnițel de pui vândute în benzinăriile din...

Ministrul Muncii: Nu crește vârsta de pensionare. Mesaj pentru români după zvonurile apărute

Ministrul Muncii, Florin Manole, a spus la un post...