Uniunea Europeană va extinde mandatul Frontex în Serbia, pentru gestionarea migraţiei

Date:

Distribuie

Cooperarea între Serbia şi agenţia europeană Frontex, va fi extinsă, pentru o mai bună protejare a frontierelor în faţa migraţiei ilegale, a spus comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson, în timpul unei vizite în Serbia, informează Agerpres.


„Sub noul cadru legal vom permite desfăşurarea agenţilor Frontex la frontierele Serbiei, atât la cele cu statele membre ale UE, cât şi la cele cu alţi vecini din regiune“’”.

Reprezentanta Comisiei Europene a făcut această declaraţie la punctul de trecere a frontierei Horgos de la graniţa dintre Serbia şi Ungaria, unde împreună cu ministrul sârb de interne Bratislav Gasic a vizitat agenţii Frontex şi pe cei ai poliţiei de frontieră sârbe.
Conform noului mandat al agenţiei europene, care, potrivit comisarului european, va fi stabilit în curând, agenţii Frontex vor lucra sub comanda şi instrucţiunile autorităţilor sârbe.
Ylva Johansson a mulţumit Serbiei pentru alinierea politicii sale de vize cu cea a UE, ceea ce a condus la o diminuare a migraţiei ilegale a unor cetăţeni din state terţe, precum India, Tunisia sau Burundi, care nu aveau nevoie de viză de intrare în Serbia şi veneau astfel în această ţară pentru a-şi continua de acolo drumul în mod clandestin către state ale UE.

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365

Sondaj: românii doresc ca țara sa facă parte din...

Bilanțul intervențiilor Salvamont: 123 de oameni, salvați de pe munte într-o singură zi

În doar 24 de ore, salvamontiștii din toată țara...

Craiova urcă din nou pe primul loc după victoria clară cu FC Botoșani

Universitatea Craiova a revenit în fruntea clasamentului din Superligă,...

ONRC: Peste 7.500 de firme și PFA au intrat în insolvență în 2025. Creștere față de anul precedent

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate care au...