Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că țara sa este pregătită pentru „orice formă de negocieri” cu Rusia, în vederea opririi războiului început în februarie 2022. Declarația survine în contextul în care joi, la Istanbul, sunt programate noi discuții între reprezentanții celor două părți.
„Aștept să văd cine sosește din Rusia. Apoi voi decide ce măsuri va lua Ucraina. Suntem pregătiți pentru toate formele de negocieri și nu ne temem de întrevederi”, a spus Zelenski în mesajul său video zilnic, citat de agenția AFP.
Potrivit EFE, consilierul de politică externă al președintelui rus Vladimir Putin, Iuri Ușakov, a confirmat că negocierile vor avea loc joi la Istanbul și vor include atât aspecte politice, cât și tehnice.
Propunerea pentru reluarea dialogului ar fi venit din partea Kremlinului, după ce Rusia a refuzat recent un ultimatum emis de principalele state europene care sprijină Ucraina. Acestea au cerut o încetare a focului timp de 30 de zile, avertizând Moscova că în caz contrar vor impune noi sancțiuni.
Ultima rundă oficială de negocieri directe între Rusia și Ucraina s-a desfășurat tot la Istanbul, în martie-aprilie 2022, la aproximativ o lună de la debutul invaziei. Atunci, cele două părți s-ar fi apropiat de un acord de pace, potrivit versiunii prezentate de autoritățile ruse. Kremlinul susține că Ucraina ar fi renunțat ulterior la încheierea acordului, la presiunea administrației de la Washington și a guvernului britanic condus la acea vreme de Boris Johnson, imediat după ce trupele ruse s-au retras din jurul Kievului.
Pe fondul intensificării luptelor pe linia frontului din estul și sudul Ucrainei, dar și a presiunilor internaționale pentru detensionarea situației, negocierile de la Istanbul sunt privite ca o posibilă oportunitate de relansare a dialogului. Până în prezent, nu au fost anunțate oficial numele delegaților ruși sau ucraineni care vor participa la discuții.nformeaza Agerpres.ro