Scandal sângeros în Urziceni: Poliția Română trimite specialiști pentru anchetă

Date:

Distribuie

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a anunțat că specialiști din trei direcții cheie Direcția de Investigații Criminale, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Direcția de Ordine Publică vor sprijini ancheta în cazul scandalului violent din Urziceni, în urma căruia doi oameni și-au pierdut viața, iar alți trei au fost răniți.

„Decizia a fost luată de conducerea Poliției Române, având în vedere gravitatea evenimentului și necesitatea unei anchete amănunțite”, se arată într-un comunicat.

Autoritățile au instituit filtre rutiere în Ialomița, județele învecinate și București, pentru a preveni escaladarea conflictului și a identifica toate persoanele implicate.
„Sunt angrenați polițiști din cadrul unităților teritoriale, precum și luptători din cadrul SIAS-IGPR”, precizează Poliția Română.

Incidentul a avut loc sâmbătă, în Urziceni, unde un scandal izbucnit între membrii a două familii din Urziceni și Prahova a escaladat rapid, ajungându-se la violențe extreme și focuri de armă.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, în altercație au fost implicate peste 25 de persoane, iar cinci dintre ele au fost transportate de urgență la spitale din Urziceni și București.

„La fața locului au fost trimise echipe operative de ordine publică, rutieră și investigații criminale, conflictul fiind aplanat în cel mai scurt timp. Din păcate, două dintre victimele transportate la spital nu au supraviețuit”, se arată în comunicatul oficial al IGPR.

Investigațiile continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar autoritățile încearcă să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs conflictul și să identifice toți cei responsabili.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365