Traseele propuse includ gastronomie locală, ieșiri pe apă, degustări și opriri în mai multe zone din Dobrogea.
Dacă nu ai plecat încă într-o vacanță, mai ai timp să o faci. Nu neapărat pentru o săptămână. Uneori ajunge și o zi. Constanța, Corbu, Enisala, Tuzla, Histria, Jurilovca sau Gura Portiței pot intra într-un astfel de drum. Unele trasee merg spre gastronomie tătărească, turcească, lipovenească sau pescărească, altele spre vin, plimbări pe apă și locuri istorice.
„Sunt locuri pe care nu trebuie să le ratezi, cu gastronomie locală, produse proaspete și vinuri alese direct din crame. Dobrogea are foarte multe de oferit dincolo de litoral, de la peisaje și locuri încă puțin cunoscute până la bucătăria comunităților care trăiesc aici. Am încercat să aducem toate aceste lucruri împreună, astfel încât oamenii să poată descoperi într-o singură zi cât mai mult din specificul acestei regiuni”, a spus Alina Galeriu, de la Galeriu & Partners.
În Constanța, un tur cu ghid și atelier de gastronomie tătărească costă 195 de lei, cu mâncarea inclusă.
La Corbu, pachetul ajunge la 399 de lei și include transport din oraș, instructor SUP și masă pescărească. Un alt traseu trece pe la o cramă, cetatea Enisala și continuă spre plaja Perișor. Sunt incluse degustări de vin și brânzeturi, transportul cu microbuzul și drumul pe apă. Prețul este de 499 de lei.
Pentru Histria, Jurilovca și Gura Portiței există un circuit de 449 de lei, cu transfer pe apă și masă lipovenească. Ieșirea cu velierul sau yachtul spre Tuzla costă 584 de lei.
Mai există și un traseu care pornește de la Moscheea Carol I din Constanța, trece prin Cobadin și Tropaeum Traiani de la Adamclisi și ajunge la Peștera Sfântului Andrei. Costă 345 de lei și include transportul și o masă turcească.
Traseele fac parte din oferta EpicVista Experience, divizie lansată în 2026 de agenția Galeriu & Partners. Rezervările se fac pe site-ul proiectului, prin Livadai sau pe WhatsApp.
