Sorana Cîrstea s-a luptat din greu în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Dubai, dar a fost nevoită să se recunoască învinsă de Karolina Muchova, scor 6-2, 7-5.
Românca a avut momente bune și a încercat să împingă meciul în decisiv, însă cehoaica s-a dovedit mai inspirată în punctele importante.
După un prim set dominat clar de Muchova, Sorana a început să prindă ritmul în actul secund, oferind o replică solidă. La 5-5, s-a jucat la limită, dar experiența jucătoarei din Cehia a făcut diferența.
Aceasta a fost a șasea întâlnire directă dintre cele două, iar Muchova își consolidează avantajul, având acum 5-1 în duelurile cu Sorana. Singura victorie a româncei a venit în 2023, la Miami, când s-a impus clar, 7-5, 6-1.
Tot anul trecut, la Dubai, cele două s-au întâlnit în turul secund, iar Muchova câștiga cu 6-4, 7-6 (7/4).
Deși nu a reușit să repete performanța din 2023, când ajungea în semifinale la Dubai, Sorana a legat trei victorii consecutive, un semn că își regăsește forma.
Pentru parcursul său la turneu, românca pleacă acasă cu 215 puncte WTA și un premiu de 83.470 de dolari.
Ziua a adus o mare surpriză, cu eliminarea liderului mondial Iga Swiatek, învinsă fără drept de apel de tânăra Mirra Andreeva.
Mirra Andreeva (Rusia/N.12) – Iga Swiatek (Polonia/N.2) 6-3, 6-3
Clara Tauson (Danemarca) – Linda Noskova (Cehia) 7-6 (7/4), 6-4
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.6) – Sofia Kenin (SUA) 6-2, 7-6 (7/2)
Foto credit: Sorana Cîrstea/ Facebook