Gigi Becali a declarat că va candida independent la alegerile prezidențiale, în cazul în care liderul AUR, George Simion, nu își va depune candidatura. Anunțul a fost făcut într-o intervenție la Antena 3 CNN.
„Dacă AUR nu va pune candidat, dacă nu candidează Simion, o să candidez eu independent.” a afirmat Becali, precizând că intenția sa este de a-l determina pe Simion să intre în cursă.
El a criticat decizia AUR de a susține candidatura lui Călin Georgescu, pe care îl consideră „periculos pentru țară”.
„Sper ca Dumnezeu să ne apere, să nu îl lase să candideze, că omul ăsta este periculos pentru țara noastră. Dacă ei îl votează, e problema lor. Că mie nu îmi e frică de el, că e prea mic față de mine.” a declarat Becali.
Omul de afaceri a menționat că nu l-a anunțat pe George Simion despre intenția sa, fiind însă convins că liderul AUR va intra în cursă.
„Nu i-am spus, pentru că eu știu că el va candida. Eu nu am nevoie de candidatura asta, dar el, Simion, trebuie să candideze. (…) Spun asta ca să îl forțez pe el să candideze.” a adăugat Becali.
George Simion, care s-a clasat pe locul patru la alegerile prezidențiale din decembrie 2024, a anunțat anterior că AUR își va oferi sprijinul pentru Călin Georgescu.