Zhenhao Zou, un student chinez de 28 de ani care studia inginerie la University College London, a fost condamnat miercuri pentru drogarea și violarea a 10 femei în perioada 2019-2024, iar poliția britanică se teme că numărul real al victimelor sale ar putea depăși 50.
Zou a filmat majoritatea atacurilor sale, iar anchetatorii au descoperit 58 de astfel de videoclipuri, dintre care 32 au fost realizate în Marea Britanie. El este considerat unul dintre cei mai periculoși agresori sexuali din istoria Marii Britanii, iar poliția continuă investigațiile pentru a identifica și alte posibile victime, informează The Guardian.com
Bărbatul a fost găsit vinovat de 28 de capete de acuzare, inclusiv 11 violuri, o infracțiune de lipsire de libertate și posesie de droguri utilizate pentru viol. De asemenea, el a fost condamnat pentru deținerea de pornografie extremă și voyeurism. Judecătoarea Rosina Cottage KC l-a descris drept „un infractor sexual periculos și prădător”, avertizând că Zou riscă o sentință extrem de lungă.
Investigația poliției a scos la iveală că Zou își droga victimele pentru a le aduce într-o stare de inconștiență sau confuzie înainte de a le agresa sexual. Multe dintre femei nici nu știau că au fost atacate, din cauza efectelor puternice ale substanțelor folosite. Imaginile prezentate în instanță au fost atât de șocante încât unii jurați au izbucnit în lacrimi.
Zou își alegea victimele, în principal femei tinere de origine chineză, și le convingea să vină în apartamentele sale din Londra sub diverse pretexte – pentru a bea împreună sau pentru a studia. Într-unul dintre videoclipurile prezentate în instanță, o victimă îi implora să nu o agreseze, dar el îi răspundea cinic: „Nu are rost să te împotrivești… Izolația fonică de aici este foarte bună.”
Anchetatorii au descoperit milioane de mesaje pe rețelele sociale în limba mandarină, care ar putea conține dovezi suplimentare despre activitatea criminală a lui Zou. Totodată, poliția britanică a făcut apel la alte posibile victime să se prezinte, mai ales că una dintre acestea a ieșit recent în față după ce cazul a devenit public.
Zou a fost descris în instanță drept „un lup în blană de oaie” care se prezenta ca un tânăr respectabil și carismatic, dar care ascundea o obsesie bolnavă pentru sexul cu femei inconștiente și pentru viol. Procurorii au arătat că el se lăuda în fața prietenilor că avea „cinci noi partenere sexuale în fiecare lună” și că obișnuia să își înregistreze agresiunile pentru a le viziona ulterior.
Prima victimă cunoscută a lui Zou a depus plângere la poliție pe 18 noiembrie 2023, dar el nu a fost arestat imediat și a reușit să fugă în China. La întoarcerea sa în Marea Britanie, în ianuarie 2024, a fost reținut și anchetat în detaliu.
Pe lângă dovezile video și mărturiile victimelor, poliția a descoperit în apartamentul lui Zou droguri utilizate pentru a seda victimele, precum și o cutie cu obiecte suspectate a fi „suveniruri” de la femeile atacate.
Sentința lui Zou va fi pronunțată pe 19 iunie, iar poliția britanică încurajează orice persoană care crede că ar fi putut fi victimă să se adreseze autorităților. De asemenea, au fost puse la dispoziție linii telefonice de sprijin pentru victimele agresiunilor sexuale.
Foto credit: Metropolitan police/PA Media/ The Guardian.com