Târgu Neamț trăiește sărbătoarea!

Date:

Distribuie

Orașul Târgu Neamț își deschide din nou porțile inimilor, la cea de-a XXXV-a ediție a Zilelor Orașului, o ediție „cu și pentru oamenii locului”.

Anul acesta, întreaga comunitate este chemată la întâlnire, bucurie și recunoștință. Organizatorii au pregătit două zile de poveste, în care muzica, tradiția și spiritul autentic al zonei vor prinde viață pe scena Amfiteatrului „Ștefan cel Mare”.

„Sărbătoarea este despre noi, oamenii comunității. Despre tinerii care duc mai departe tradițiile și cultura locului. Vă așteptăm cu inimile deschise”, a declarat primarul Vasile Apopei.

La rândul său, directorul Casei de Cultură „Ion Creangă”, Ionela Loredana Brănișteanu, a subliniat că evenimentul este un prilej de recunoștință pentru valorile locale:
„Este momentul în care ne reîntâlnim, ne bucurăm unii de alții și de tot ceea ce avem mai frumos aici, acasă.”

Pe 6 septembrie, de la ora 18:00, atmosfera va fi deschisă de Grupul Vocal „Urmașii lui Ștefan Vodă”, care va aduce pe scenă frumusețea cântecului popular românesc, exact așa cum îl știm din casele noastre.

Două zile de spectacol, tradiție și emoție îi așteaptă pe toți cei care iubesc Târgu Neamțul și valorile sale

„Doamne ajută și vă așteptăm cu drag la Târgu Neamț!”, a transmis edilul, cu emoția unui oraș care știe să își prețuiască trecutul și să își trăiască prezentul.

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365

APIA plătește peste 49,2 milioane de lei pentru ameliorarea raselor

Plățile vizează serviciile făcute în iunie și în trimestrul...

17 migranți arestați și cinci răniți după incidente într-o tabără din nordul Greciei

Mai mulți migranți au fugit din centrul din Sintiki...

Alertă de dronă în județul Galați: semnal radar detectat în apropiere de Târgu Bujor

Un semnal radar detectat inițial în zona Cahul a...

Sindicatele protestează marți la Ministerul Muncii și cer creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027

Salariul minim trebuie să crească, iar negocierile colective din...