Conducerea ANPC a fost trimisă în judecată de DNA Timișoara. Paul Anghel respinge acuzațiile și publică un mesaj amplu în care invocă prezumția de nevinovăție.
Conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a fost trimisă în judecată de DNA Timișoara, într-un dosar care vizează presupuse fapte de abuz în serviciu și șantaj. Directorul general al Direcției de Control și Supraveghere Piață, Paul Anghel, respinge acuzațiile și susține că își va demonstra nevinovăția în instanță.
Dosar penal la vârful ANPC
Direcția Națională Anticorupție, structura teritorială Timișoara a finalizat urmărirea penală într-un dosar care vizează mai mulți membri ai conducerii ANPC. Procurorii susțin că decizii administrative privind mutarea unui funcționar dintr-o funcție de conducere ar fi fost luate cu încălcarea prevederilor legale.
În cauză sunt inculpați Ioan Sebastian Hotca, fost vicepreședinte al ANPC cu atribuții de președinte, acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, precum și Paul Anghel, director general al Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață, acuzat de șantaj.
Paul Anghel a reacționat pe pagina sa de socializare
La scurt timp după anunțul trimiterii în judecată, Paul Anghel a publicat un mesaj pe Facebook, în care contestă acuzațiile DNA, invocă prezumția de nevinovăție și afirmă că nu se va sustrage procedurilor judiciare.
„Având în vedere faptul că în cauza instrumentată de către Direcția Națională Anticorupție – structura teritorială Timișoara s-a dispus trimiterea în judecată a mea, precum și a altora din cadrul conducerii ANPC, fac următoarele precizări publice:
Ținând seama că, prin încheierea pronunțată de către Curtea de Apel București, dreptul de a exercita funcția a fost păstrat și nu s-a considerat a fi o văduvire a interesului public, trebuie să avem în vedere că, în ipoteza în care intervine achitarea inculpatului, tot statul român este cel care trebuie să plătească atât prejudiciile de imagine, cât și prejudiciile materiale pricinuite de o trimitere în judecată pe care o considerăm injustă.
Injustețea măsurii este dată chiar de propriile probe pe care parchetul DNA și-a construit rechizitoriul.
Prezumpția de nevinovăție nu este doar un principiu juridic.
Este o formă de dreptate care ține oamenii drepți atunci când sunt puși la încercare.
Astăzi sunt trimis în judecată pentru fapte de care nu mă consider vinovat.
Nu mă ascund și nu fug.
Voi dovedi adevărul în fața instanței, cu fruntea sus.
De aproape o viață sunt în slujba protecției consumatorilor.
Pentru mine nu a fost o funcție, ci o misiune.
Le-am spus mereu colegilor mei că suntem o familie — iar anii, nopțile și luptele duse împreună sunt dovada acestui lucru.
Este familia mea și va rămâne așa.
Știu că am deranjat interese mari.
Nu «poate», ci sigur.
Și știu că acest lucru a cântărit atunci când s-a decis înlăturarea mea, fie și temporară, dintr-un sistem care, prin munca noastră, a făcut bine oamenilor.
Nu îmi este teamă.
Pentru că știu că Dumnezeu este cu mine.
Dacă am greșit, voi avea puterea să recunosc.
Iar dacă se va dovedi că nu, mă voi întoarce acolo unde am muncit cu credință — într-un sistem pe care îl iubesc și prin care v-am protejat.
Indiferent de drum, lupta pentru oameni nu se oprește aici.
Voi continua să protejez consumatorul român și nu numai, inclusiv prin consilierea operatorilor economici dintr-un alt sistem.
Răbdare, respect, iubire și minte limpede.”
Ce spun procurorii DNA
Potrivit anchetatorilor, mutarea temporară a unui funcționar din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin ar fi fost făcută în afara interesului instituției, pentru a permite numirea unei alte persoane agreate de factori politici.
În ceea ce îl privește pe Paul Anghel, DNA susține că acesta ar fi exercitat presiuni și amenințări asupra persoanei vătămate pentru a renunța la funcția deținută și pentru a rămâne în concediu de creștere a copilului.
Controlul judiciar și decizia instanței
Pe parcursul urmăririi penale, inculpații au fost plasați sub control judiciar. Inițial, li s-a interzis exercitarea funcțiilor de conducere, însă această măsură a fost ulterior ridicată de instanță, care a decis că nu este afectat interesul public.
Urmează judecata pe fond
Dosarul va fi judecat de instanță, care va analiza probele administrate de procurori și apărările formulate de inculpați. Până la o hotărâre definitivă, toți cei vizați beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legislației în vigoare.
