Ciprian Ciucu afirmă că situația financiară a ajuns la limită și că administrația locală nu mai poate evita deciziile dure.
„Vor fi măsuri nepopulare. A ajuns cuțitul la os. Este foarte probabil, și este necesar, să creștem prețul călătoriei pentru STB”, a spus edilul.
Primarul a anunțat și închiderea unor instituții publice din subordinea Primăriei Capitalei. Spune că nu mai au justificare, dar consumă bani publici.
„Sunt pus în situația de a face reforme structurale: comasări, restructurări, închideri de companii și instituții. Pe ordinea de zi a ședinței de săptămâna viitoare va fi o primă serie de instituții care vor fi închise. Cheltuie bani pe chirii și pe mașini, fără să mai aibă un rol real”, a declarat Ciucu.
Potrivit acestuia, situația bugetară este critică. În luna ianuarie, Primăria Capitalei a încasat 317 milioane de lei. După plăți, au mai rămas aproximativ cinci milioane.
„Am primit 317 milioane. După ce am făcut plățile și am achitat doar o parte din subvențiile pentru STB și Termoenergetica, în buget mai avem în jur de cinci milioane de lei. Sunt români care au mai mulți bani în conturi decât are Primăria Capitalei. Este jenant”, a spus primarul.
Ciucu susține că fără aceste măsuri, inclusiv creșterea tarifelor, administrația locală riscă blocaje majore în perioada următoare, a spus primarul la Euronews România.
Foto credit: Facebook/ Ciprian Ciucu
