Premiera „Brâncuși, dragostea mea!” ajunge pe scena Teatrului Național, la 150 de ani de la nașterea sculptorului

Date:

Distribuie

Anul 2026 marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, iar acest moment aniversar este celebrat printr-un spectacol multimedia care a atras deja atenția publicului: „Brâncuși, dragostea mea!”. Producția va fi prezentată, în premieră pe scena Teatrului Național, luni, 9 februarie, în Sala Atelier.

Spectacolul pornește de la volumul cu același titlu semnat de actrița și scriitoarea româno-canadiană Claudia Motea, carte tradusă în 12 limbi, și propune o incursiune emoțională în universul intim al marelui sculptor. Pe scenă prind contur poveștile celor nouă femei care i-au fost muze și repere existențiale: Margit Pogany, Maria Tănase, Eileen Lane, Peggy Guggenheim, Madame Léonie Ricou, Maria Bonaparte, Cella Delavrancea, baroneasa Renée Irana Frachon și Milița Petrașcu. Fiecare apariție este construită cu sensibilitate și forță expresivă, conturând o perspectivă profund umană asupra lui Brâncuși, informează UZPR.ro

 

Invitatul special al serii este Alin Comșa, care va susține o disertație dedicată vieții și operei sculptorului, aducând o dimensiune spirituală și culturală ce completează firesc discursul artistic al spectacolului. Atmosfera Belle Époque este susținută de pianista Timea Crăiță, iar Marius Bodochi dă voce aforismelor brâncușiene, într-o interpretare sobră și intensă. Regia este semnată de Beatrice Rancea, iar costumele realizate de Mioara Iofciulescu contribuie la eleganța vizuală a producției.

Cu o durată de aproximativ 70 de minute, spectacolul este realizat de International Artiscan, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Editura Creator / Libris, Academia de Artă Handmade, Ultima Oră și Vskin Beauty Center, sub organizarea Centrului European al Artiștilor Basarabeni.

Biletele pot fi achiziționate online, de pe www.bilet.ro, sau telefonic, la 0736 941 943.

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365

Pensiile ar putea crește din 2027. Ce se schimbă cu CASS și ce bani primesc pensionarii în 2026

Pensiile românilor ar putea crește din 2027, după doi...

Alerte pe telefon când consumi prea mult curent. ANRE pregătește un nou sistem

Românii ar putea primi mesaje pe telefon când se...

Ce conțin sandvișurile din benzinării: multe E-uri și sare destul de mare

Sandvișurile cu șnițel de pui vândute în benzinăriile din...

Ministrul Muncii: Nu crește vârsta de pensionare. Mesaj pentru români după zvonurile apărute

Ministrul Muncii, Florin Manole, a spus la un post...