Bancnotele aflate în circulație în România vor suferi o modificare vizibilă începând cu anul 2026, pentru prima dată în ultimii 25 de ani. Nu este vorba despre design sau valoare, ci despre schimbarea uneia dintre semnături, ca urmare a numirii unui nou casier central al Băncii Naționale a României.
Anunțul a fost făcut de Cristian Popa, președintele Comisiei de numismatică și membru al Consiliului de Administrație al BNR. Potrivit acestuia, Mugur Tolici va prelua, de la 1 februarie 2026, funcția de director al Direcției Emisiune, Tezaur și Casierie, devenind astfel noul casier central al băncii.
„Se schimbă banii în România. Nu cu mult, dar se schimbă”, a explicat oficialul BNR, precizând că noile bancnote vor circula în paralel cu cele deja aflate în uz. Mugur Tolici îl va înlocui pe Ion Nițu, care a ocupat această funcție din anul 1999.
În prezent director al Direcției Resurse Umane din cadrul BNR, Mugur Tolici este descris drept un manager cu experiență și parcurs internațional, apreciat pentru profesionalism și implicare. Un detaliu deloc neglijabil, mai ales pentru colecționari, este faptul că noul casier central „are o semnătură frumoasă”, semnătura fiind tipărită pe bancnotele aflate în circulație.
Cristian Popa a subliniat că schimbarea vine într-un context mai larg de relansare a activității numismatice a BNR. În ultimii ani, banca centrală a reluat emisiunea de coli de colecționare după o pauză de două decenii și a lansat prima monedă colorată din istoria monetară a României, un proiect care s-a bucurat de un interes ridicat din partea publicului.
„Suntem într-un punct de cotitură când vine vorba de numismatică”, a afirmat Popa, arătând că BNR își propune să implice mai activ colecționarii în deciziile viitoare și să accelereze dezvoltarea acestui domeniu.
