Coiful de la Coțofenești și brățările dacice au fost găsite după mai bine de un an de la furt

Date:

Distribuie

Coiful de aur de la Coțofenești și cele trei brățări dacice furate din Muzeul Drents din Olanda au fost recuperate, la mai bine de un an de la jaf. Informația a fost anunțată de presa olandeză, iar fostul director al Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu, a confirmat că piesele sunt, din primele date, intacte.

Potrivit acestuia, obiectele de tezaur au fost găsite îngropate, învelite într-un prosop. În cursul după-amiezii, autoritățile olandeze urmează să prezinte oficial piesele și să ofere detalii despre anchetă, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Muzeul Drents.

După ce vor fi aduse înapoi în România, coiful și brățările vor fi verificate cu atenție pentru a se vedea dacă au fost afectate în timpul furtului sau cât timp au stat îngropate. Specialiștii spun că brățările sunt rezistente, însă coiful trebuie examinat cu grijă, mai ales că în timpul jafului ar fi căzut din mâna hoțului, informează Hotnews.ro

România primise deja o despăgubire de 5,7 milioane de euro pentru aceste obiecte de patrimoniu. Acum, după recuperarea lor, autoritățile trebuie să decidă ce se întâmplă cu banii. Dacă piesele au nevoie de restaurare, costurile vor fi scăzute din suma asigurării, iar restul banilor va trebui returnat, conform contractului.

Furtul a avut loc pe 25 ianuarie 2025, la Muzeul Drents din Olanda, și a provocat un scandal major. La scurt timp după incident, fostul director al Muzeului Național de Istorie a României a fost demis.

Foto credit: Wikipedia.com

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365

APIA plătește peste 49,2 milioane de lei pentru ameliorarea raselor

Plățile vizează serviciile făcute în iunie și în trimestrul...

17 migranți arestați și cinci răniți după incidente într-o tabără din nordul Greciei

Mai mulți migranți au fugit din centrul din Sintiki...

Alertă de dronă în județul Galați: semnal radar detectat în apropiere de Târgu Bujor

Un semnal radar detectat inițial în zona Cahul a...

Sindicatele protestează marți la Ministerul Muncii și cer creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027

Salariul minim trebuie să crească, iar negocierile colective din...