Un bărbat în vârstă de 34 de ani din satul Prod, comuna Hoghilag, a murit sâmbătă dimineața în urma unui atac de urs produs la ieșirea din localitate. Evenimentul vine pe fondul unei primăveri în care urșii au coborât tot mai des în zonele populate din județ, provocând pagube materiale și panică în rândul comunităților locale.
Alerta a fost dată prin numărul de urgență 112, iar la fața locului au fost trimise un echipaj SMURD și elicopterul de salvare. Medicii ajunși la ieșirea din satul Prod au constatat că bărbatul avea răni foarte grave, specifice unui atac de animal sălbatic, care nu îi mai lăsau nicio șansă de supraviețuire. „Un bărbat în vârstă de aproximativ 34 de ani prezintă leziuni incompatibile cu viața, provocate cel mai probabil de un urs”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.
Polițiștii din Dumbrăveni au început cercetările la fața locului pentru a stabili condițiile exacte în care s-a produs incidentul și pentru a lua măsurile legale, informează OradeSibiu.ro
Atacul din comuna Hoghilag s-a produs după o perioadă în care prezența urșilor a fost semnalată frecvent în județ. La sfârșitul lunii aprilie, jandarmii au primit nouă apeluri în doar o săptămână de la oameni din zona Sibiu, Cisnădie și Șelimbăr. Animalele au fost văzute în cartierul Gușterița, unde un urs a distrus mai mulți stupi dintr-o gospodărie, dar și pe străzi circulate din Cisnădie. În localitatea Scoreiu a fost emis un mesaj RO-Alert, iar la Șeica Mică un pui de urs a fost filmat în timp ce mergea pe ulițe.
Ca urmare a acestor incidente repetate, autoritățile au aprobat noi cote de intervenție pentru acest an, stabilind că peste 50 de urși vor fi împușcați în județul Sibiu pentru a scădea riscurile în comunitățile de lângă păduri.
Foto credit: Magnific.com
