Urmărirea penală declanșată de DNA împotriva șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, provoacă primele reacții politice majore. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a anunțat marți că l-a informat oficial pe președintele Nicușor Dan despre acest caz, urmând ca o analiză coordonată de șeful statului să aibă loc în perioada imediat următoare pentru a evalua impactul asupra instituției.
Ancheta procurorilor anticorupție vizează suspiciuni de complicitate la uzurparea funcției. Conform DNA, procurorii îl acuză pe șeful SMAp că ar fi intervenit direct pentru a suplimenta locurile finanțate de la buget la Facultatea de Educație Fizică și Sport. În urma acestei intervenții, 20 de candidați au fost scutiți de plata taxelor de studii, în condițiile în care trei dintre aceștia urmau să fie angajați în cadrul Ministerului Apărării Naționale după absolvire.
Reacția ministerului indică o stare de alertă la cel mai înalt nivel, fiind vorba despre imaginea celei mai importante structuri militare din țară. Ministrul interimar Radu Miruță, a subliniat la Antena 3 CNN că ministerul nu va interfera în niciun fel cu bunul mers al anchetei judiciare, însă recunoaște gravitatea momentului: „Este o situație neplăcută pentru Armata Română. Vom avea o analiză împreună cu domnul președinte, pe care l-am informat despre această situație, cel mai probabil în perioada următoare”.
Oficialul a explicat că decizia de a-l sesiza imediat pe președintele României vine din rolul constituțional pe care acesta îl are, fiind comandantul suprem al Armatei. Miruță a precizat că instituția pe care o conduce este pregătită să ofere absolut toate datele necesare dacă Administrația Prezidențială va solicita clarificări sau documente suplimentare pentru a gestiona această criză de imagine și de management militar. Ancheta DNA lovește direct în încrederea publică într-o instituție considerată vitală, mai ales în actualul context de securitate. Pentru mii de militari care își riscă viața în teatrele de operațiuni sau în misiuni de zi cu zi, suspiciunile de favoritism de la vârful comenzii lasă un gust amar.
Foto credit: Facebook/ Radu Miruță
