Zeci de persoane au fost evacuate în noaptea de joi spre vineri dintr-un bloc de locuințe din Galați, după ce o dronă a lovit imobilul. Procurorii au deschis un dosar penal pentru violarea spațiului aerian, distrugere și tentativă de omor, iar structurile Ministerului Afacerilor Interne rămân mobilizate în zonă.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, primele apeluri la 112 au fost înregistrate la ora 01:59, când a fost semnalat incidentul. Un minut mai târziu au fost alertate efective ale Inspectoratului de Poliție Județean și ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați, fiind trimise către locul impactului opt echipaje de poliție pentru măsurile de primă intervenție.
Primul echipaj a ajuns la imobil la ora 02:05. La ora 02:18 au fost constituite echipe mixte de căutare și salvare, iar autoritățile au început evacuarea persoanelor aflate în blocul afectat.
Dispozitivul de intervenție a fost suplimentat la ora 02:35 cu efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Galați, iar câteva minute mai târziu conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus trimiterea la Galați a unor specialiști în criminalistică și explozibili din cadrul Institutului Național de Criminalistică al Poliției Române, precum și a unor specialiști din Direcția de Investigații Criminale.
Polițiștii și jandarmii acționează sub coordonarea procurorului de caz, împreună cu reprezentanți ai Serviciului Român de Informații și ai Ministerului Apărării Naționale. Ministerul Afacerilor Interne a precizat că, pe lângă măsurile de ordine publică și de siguranță luate în zonă, sunt desfășurate cercetări pentru violarea spațiului aerian, distrugere și tentativă de omor. Pentru locatarii blocului evacuați în miez de noapte, intervenția s-a desfășurat contra cronometru, în timp ce echipele de intervenție și specialiștii au securizat zona și au început primele verificări.
Foto credit: captură video
