Interviu | Anastasia Apostol: „Reach-ul organic nu dispare, dar devine tot mai greu de obținut”

Date:

Distribuie

Tot mai mulți creatori și branduri observă că postările ajung la mai puțini oameni fără promovare plătită. Anastasia Apostol, social media manager, explică de ce se întâmplă asta și ce mai funcționează, de fapt, în 2026.

Scăderea reach-ului organic nu mai e doar o impresie, e o realitate cu care se confruntă aproape toată lumea care lucrează în social media. De la pagini mici până la branduri, vizibilitatea fără buget pare tot mai limitată.

Toată lumea spune că „nu mai merge” organic. E chiar așa grav?
Anastasia Apostol: Nu e neapărat grav, dar e diferit față de cum era acum câțiva ani. Platformele au evoluat și, odată cu ele, și modul în care distribuie conținutul. În momentul de față, accentul e mult mai mare pe retenție și interacțiune rapidă.

Ce înseamnă asta, concret?
Anastasia Apostol: Înseamnă că dacă un clip sau o postare nu prinde atenția în primele secunde, șansele să fie distribuit mai departe scad foarte mult. Algoritmul „testează” conținutul pe un grup mic și, în funcție de reacții, decide dacă îl arată mai departe sau nu.

Și partea cu promovarea plătită cât de mult influențează?
Anastasia Apostol: Contează. E clar că platformele încurajează conținutul plătit, pentru că asta e sursa lor principală de venit. Dar asta nu înseamnă că fără buget nu mai ai nicio șansă. Doar că trebuie să fii mult mai atent la ce postezi.

Din ce ai văzut tu în proiectele la care ai lucrat, ce funcționează acum?
Anastasia Apostol: Video-ul scurt, fără discuție. Mai ales pe TikTok și Instagram. Dar nu orice video trebuie să fie rapid, clar și să transmită ceva din primele secunde. În campaniile la care am lucrat, engagementul a crescut când am simplificat mesajul și am mers pe conținut mai direct, mai puțin „perfect”.

Care sunt cele mai frecvente greșeli?
Anastasia Apostol: Se postează mult „de dragul de a posta”. Fără strategie, fără să se uite cineva la date. Și mai e ceva: același conținut pus peste tot, fără adaptare. Fiecare platformă are logica ei.

Se poate recupera reach-ul organic sau trendul e clar descendent?
Anastasia Apostol: Cel mai probabil va continua să scadă, dar nu dispare. Doar că nu mai e suficient să fii prezent. Trebuie să fii relevant pentru publicul tău și să reacționezi rapid la ce funcționează.

Ce ar trebui să facă un brand mic, fără buget mare?
Anastasia Apostol: Să testeze. Mult. Și să fie atent la comunitate. Uneori, răspunsurile la comentarii sau interacțiunea directă pot face diferența mai mare decât o postare în sine.

Anastasia Apostol este în prezent masterandă în Social Media & Marketing Online în cadrul SNSPA și este Social Media Manager, unde gestionează conținut pentru mai multe tipuri de branduri și a contribuit la creșterea engagementului în campanii digitale. Din experiența ei, problema nu este că reach-ul organic a dispărut, ci că regulile jocului s-au schimbat.

Foto credit: Anastasia Apostol

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365