Jocurile de noroc online, scăpate de sub control: ONJN nu a monitorizat și a cauzat pierderi de miliarde de lei

Date:

Distribuie

Raportul de audit al Curții de Conturi evidențiază multiple deficiențe în activitatea ONJN, inclusiv faptul că instituția a permis licențierea operatorilor de jocuri de noroc online fără a asigura respectarea obligației legale de a furniza un terminal securizat pentru monitorizarea activităților. Astfel, autoritatea de reglementare nu a avut acces la date esențiale privind veniturile operatorilor și taxele datorate statului.

„Din aplicarea procentului legal al taxei de autorizare asupra veniturilor declarate și compararea rezultatului cu taxele efectiv achitate, s-au constatat diferențe de 78.863.222 lei pentru perioada 2022-2023, la care se adaugă accesorii de 37.182.427 lei”, precizează raportul. Mai mult, lipsa controlului asupra setării valorilor RTP (Return to Player) de către operatori ar fi putut duce la o subevaluare a taxelor de autorizare cu până la 1,8 miliarde lei în 2023 și 1,2 miliarde lei în 2022.

Pe lângă aceste constatări, Curtea de Conturi a identificat și alte nereguli în activitatea ONJN:

 Niciun control asupra operatorilor de jocuri online aîn perioada 2014-2023 privind declararea și plata taxelor specifice.

Absența unui plan anual de control în 2023, ceea ce a dus la lipsa acțiunilor sistematice de supraveghere.

  Ineficiența Serviciului Promovare Joc Responsabil, care s-a limitat la colectarea veniturilor proprii fără a derula programe de prevenire a dependenței de jocuri de noroc.

Curtea de Conturi a recomandat ONJN să își actualizeze procedurile operaționale, să asigure accesul securizat la datele operatorilor și să inițieze controale urgente asupra acestora pentru perioada supusă prescripției fiscale, informeaza curteadeconturi.ro

Foto credit: Freepick

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365

APIA plătește peste 49,2 milioane de lei pentru ameliorarea raselor

Plățile vizează serviciile făcute în iunie și în trimestrul...

17 migranți arestați și cinci răniți după incidente într-o tabără din nordul Greciei

Mai mulți migranți au fugit din centrul din Sintiki...

Alertă de dronă în județul Galați: semnal radar detectat în apropiere de Târgu Bujor

Un semnal radar detectat inițial în zona Cahul a...

Sindicatele protestează marți la Ministerul Muncii și cer creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027

Salariul minim trebuie să crească, iar negocierile colective din...