După ani întregi în care proiectul Autostrăzii Ploiești–Brașov a rămas blocat între studii, revizuiri și promisiuni, lucrările din teren au fost reluate. Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat începerea forajelor geologice necesare pentru studiul de fezabilitate al viitoarei autostrăzi A3.
Primele echipe lucrează deja în zona localității Strejnicu, din județul Prahova, pe primele două sectoare ale traseului. Potrivit Companiei Naționale de Investiții Rutiere, pentru finalizarea studiului geotehnic mai sunt necesari aproximativ 28.400 de metri de foraje, informează daleploiestilor.ro
Reprezentanții CNIR spun că studiul geotehnic este una dintre cele mai importante etape ale proiectului, deoarece de precizia datelor privind structura și stabilitatea terenului depinde proiectarea unor lucrări complexe precum podurile, viaductele și tunelurile.
„Dimensionarea lucrărilor dificile depinde de precizia datelor despre natura și stabilitatea terenului”, au transmis reprezentanții companiei.
Autostrada A3 Ploiești–Brașov este considerată unul dintre cele mai complicate proiecte de infrastructură rutieră din România, din cauza traseului montan și a numărului mare de lucrări de artă necesare în zonele cu relief dificil. În ultimii ani, proiectul a trecut prin mai multe etape de analiză și revizuire, fără ca lucrările propriu-zise de construcție să înceapă.
Potrivit CNIR, identificarea din timp a zonelor instabile este importantă pentru prevenirea alunecărilor de teren și pentru reducerea riscului apariției unor probleme tehnice și financiare în timpul execuției. Contractul pentru completarea și revizuirea studiului de fezabilitate, precum și pentru realizarea proiectului tehnic al autostrăzii, este derulat de compania românească de proiectare în infrastructură Consitrans SRL. Valoarea contractului este de 46,5 milioane de lei.
Autostrada dintre Ploiești și Brașov este văzută de autorități ca una dintre soluțiile pentru reducerea traficului de pe DN1, unul dintre cele mai aglomerate drumuri din România.
Foto credit: Info trafic Prahova
