Violențe la protestele din Franța – aproape un milion de oameni în stradă

Date:

Distribuie

Potrivit Confederației Generale a Muncii, citate de AFP, 800 de mii de francezi au ieșit în stradă pentru a protesta față de creșterea vârstei de pensionare.

Nu au lipsit confruntările între protestatari și forțele de ordine.

Zeci de persoane au fost ridicate după ce manifestanții au devenit violenți, au spart magazine sau au blocat o autostradă și accesul la unul dintre terminalurile aeroportului Gharles de Gaulle. 

Furia manifestanților a fost alimentată miercuri, când președintele Franței, Emmanuel Macron, a afirmat că „Mulţimea nu are legitimitate în faţa unui popor care se exprimă în mod suveran prin intermediul aleşilor. Utilizarea Constituţiei pentru adoptarea unei reforme este de fiecare dată un lucru bun, dacă vrem să avem respect faţă de instituţiile noastre”.

Francezii au început protestele din cauza creșterii vârstei de pensionare de la 62, la 64 de ani, după ce, în 2010 aceasta a crescut de la 60, la 62 de ani. Odată cu noua reformă, vârsta de pensionare urmează să crească treptat prin adăugarea a câte 3 luni, pe an, pentru a se ajunge la 64 de ani, în 2030.

Distribuie:

Popular

Mai multe articole
BreakingNews365

APIA plătește peste 49,2 milioane de lei pentru ameliorarea raselor

Plățile vizează serviciile făcute în iunie și în trimestrul...

17 migranți arestați și cinci răniți după incidente într-o tabără din nordul Greciei

Mai mulți migranți au fugit din centrul din Sintiki...

Alertă de dronă în județul Galați: semnal radar detectat în apropiere de Târgu Bujor

Un semnal radar detectat inițial în zona Cahul a...

Sindicatele protestează marți la Ministerul Muncii și cer creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027

Salariul minim trebuie să crească, iar negocierile colective din...